BA

Perspectiva asupra romanelor lui Max Blecher se află, pe de o parte, sub semnul unei crize ontologice, criză a reflexivității care destramă realul și-l reconstruiește pe reperele solitudinii, pe de altă parte, tematica se răsfrânge asupra corporalității ce se pierde într-un haos al formelor spațiului. Absurditatea existenței, a realității sau criza reflexivității descriu percepția acută a prezentului în operele lui Max Blecher, astfel că noțiunile legate de timp – sau temporalitate – sunt relevante pentru evidențierea unor serii de particularități lingvistice ale acestor texte, cât și pentru analiza unui anumit tip de model discursiv, în care, de exemplu, viitorul nu poate fi întâlnit ca timp explicit.

În ceea ce privește corpusul lucrării, și anume bibliografia primară, în prim-plan va fi proza scriitorului M. Blecher, concentrându-mă pe Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate (cu varianta Țesut cicatrizat) și Vizuina luminată. De asemenea, voi avea în vedere conexiunea prozei cu aspecte din poeziile volumului Corp transparent (cu care, de altfel, debutează autorul).

Prin urmare, în lucrarea mea de cercetare voi avea în vedere studiul unor ocurențe (spațialitate, temporalitate, corporalitate) – cu ajutorul unor metode specifice lingvisticii de corpus – instrumente digitale care depistează frecvențe, N-grame, colocații care pot contribui și la un studiu diacronic.

Rezultate ale tezei:

Prin lucrarea mea de cercetare, doresc să pun în evidență, cu ajutorul instrumentelor de lingvistică de corpus, modelul unei strategii narative de creare a unei atmosfere de irealitate/reverie, prin reperarea frecvenței colocațiilor sau a aspectelor legate de temporalitate/timp, „realitate”, corporalitate, spațialitate, vis, în proza lui Blecher.

Pornind de la observația că percepția acută a personajelor blecheriene ne este relatată prin trimiterea recurentă către termenul odaie (prizonierat spațial ce îl dublează pe cel al ghipsului) și având în vedere starea fluidă a lumii create de scriitor, ce urmărește coordonatele visului în viziune suprarealistă, depistarea ocurențelor termenilor aparținând câmpurilor lexicale amintite se dovedește a fi inovatoare. O analiză funcțională a semnificației acestora poate oferi o perspectivă holistică asupra ansamblului irizațiilor suprarealiste din opera blecheriană, în care termenii legați de irealitate/reverie par a fi constanți și accentuează acuitatea privirii și sensibilitatea exacerbată a unei conștiințe care, în mod paradoxal, trece cu febrilitate de la hiperrealitate la vis și (supra)realități.

Analiza literară prin intermediul lingvisticii de corpus poate avea, așadar, un rol important în contextualizarea ficționalului, în „plasarea într-un cadru spațio-temporal”, altul decât cel al corporalității, a prozei lui Blecher, și poate demonstra astfel eventuale (re)modelări ale scrierilor acestuia.